Din perlele lui Vanghelie

  1. TARICEANU - INTALNIRE - PRIMARINu există fiinţă umană, fie că locuieşte în Africa, în Asia sau în Rahova, care să nu fi văzut un film, să nu fi rupt o floare, o fată sau un băiat, după cazul care este fiecare.
  2. Numai cine nu lucrează nu poate să i se impute că poate să fie şi mici greşeli, dar nu astea
  3. De când mă ştiu eu copil, mă urcam în pom şi mâncam corcoduşi.
  4. Cine nu are loc de mine… nu mă interesează… să se înghesuieşte!
  5. Acel tânăr care s-a transformat în 300 este vorba de unul singur.
  6. Soarta mea a fost hotărâtă de destin.
  7. Vocea mea se va face auzită oriunde. Şi pe sub apă.
  8. Sunt oameni tineri, oameni care sunt prezenţi aici în faţă şi pe care vreau să le mulţumesc.
  9. În ultimii cinci ani este anormal să mergem cu maşinile şi cu transportul în comun care mergem.
  10. Deci prezenţa mea e datorită stării Bucureştiului în care ne aflăm.
  11. M-am săturat să facem dosare noi lor şi noi nouă.
  12. Tre să vedem cum putem să rezolvam o parte din problemele românilor şi nu cu asemenea formule de a spune ce tre să înveţe românii şi unde găsesc pe goagal, gagal cum, gugal gagal gulgal aşa. Unde găsim păpădia unde găsim nu ştiu ce şi unde ne interesăm de Herodot.

Articol postat de Komicaminolta

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: