Borcanul care se pisa pe noi

Mai tineti minte cum parintii / bunicii nostri strangeau borcanele? Gem, compot, untura, muraturi, dulceata, toate astea trebuiau depozitate cumva si salvatorii de serviciu erau borcanele reciclate. Uram din tot sufletul sa spal borcanele si sa le pun bine in dulap „ca nu stii cand avem nevoie de ele” sau „lasa ca la iarna o sa ne prinda bine”. Acum ca sunt la casa mea, cum le vad, cum le arunc. Pentru mine borcanele sunt pur si simplu o amintire a vremurilor grele in care ne permiteam atat de putine si ne multumeam cu ce aveam. Acum doar suntem in capitalism, ce dracu’, aruncam si cumparam altele cand avem nevoie. Zacusca din comert de exemplu, chiar daca nu e mai buna ca cea „homemade” cu siguranta e mai ieftina si nu iti bati capul deloc cu prepararea.

Azi am vazut ceva in Bamboo (nu clubul bre, magazinul de amenajari interioare) care ar fi facut-o pe bunica-mea sa-si faca trei cruci mari, sa scuipe in san si sa dea ochii peste cap. Lucrarea Satanei era concretizata intr-un borcan ermetic 580ml la pretul senzational de 12,99 RON. Nu avea nici icre, nici compot, nici macar marmelada inauntru. Era un borcan gol, cu capacel si cu niste etichete trendy.

Oameni buni! Trageti aer in piept si uitati-va la poza inca odata. Un borcan gol costa 13 RON!!! De banii astia iti iei 2 borcane de la orice magazin, numai ca alea sunt pline cu muraturi, compot sau alte chestii. 13 RON un borcan gol! Ce pula mea faci cu el? Il arunci pe ala folosit ca nu e de efect in schimb asta e bun sa pui untura pe care ti-a trimis-o mata de la tara? Il tii in dormitor gol sau il umpli cu pietricele d-alea colorate la doar 1,39 RON bucata? Il pui in sufragerie ca asa ai vazut in revistele alea dichisite? (si da, ma refer la catalogul Ikea, ca altceva nu cred ca citesc aia care cumpara). FEMEI! Alea erau aranjamente de prezentare, ca doar nu era sa puna bietii oameni tocanita in borcanele din poza.

Ma jur ca borcanul asta ma sfida.. Se uita la mine si ii auzeam gandurile limpede: Da fraiere, sunt un borcan de 13 RON. Da ba, sunt gol, ca asa vrea capacu’ meu! Si lumea ma cumpara fraiere, ca asa sunt eu, smecher, si ma pis pe voi. Ma pis pe voi de la inaltimea raftului meu, iar voi sunteti sclavii mei.. Si pentru ca sunteti sclavii mei, ma mai si platiti sa ma pis pe voi de 13 RON. Sunt Gigi Becali al borcanelor baaaaaaaa…

Mamaie, nu credeam ca o sa ajung vreodata sa spun asta, dar aveai dreptate bre, capitalismul asta chair ne-a luat mintile la toti…

    • Annush
    • 29 Iulie 2010

    Articolul e super misto Limbajul putin prea trivial inspre final, dar nu f deranjant. E scuzabil prin nota de umor pe care o are.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: