Cand ai ghinion in viata

Aseara am intalnit in metrou cel mai amarat boschetar din istoria umanitatii. Cel mai ghinionist, mai batut de soarta, mai sarman, mai umil, mai nefericit, mai mizerabil, mai trist, mai oropsit, mai jalnic cersetor dintre toti cersetorii de pe planeta. Drojdia societatii, scursura scursurilor, drama dramelor din cartea cartilor.

Povestea lui pe care am auzit-o eu si ceilati pasageri din metrou pret de 3 statii (3 statii de jelitocantatotanguit in continuu) a inceput in Alexandria. Acolo traia fericit impreuna cu fratii lui si cu mama sa. Intotdeauna astia vin din familii numeroase, cu zeci de frati, surori si nepotei acasa. Ai fi zis ca era raiul pe pamant pana cand a explodat butelia de gaze, ucigand-o intr-o fractiune de secunda pe cea care ii daduse viata. Asta e alt cliseu, intotdeauna mamele mor, asa ca aveti grija femei.. A ajuns pe strazi impreuna cu fratii sai, plimbati din orfelinat in orfelinat, din boschet in boschet si canal in canal. Si tot mergand asa a ajuns la Bucuresti, pe magistrala 1.

Momentul culminant, T0(zero), D-Day etc urmeaza imediat. Cum a terminat povestea asta a inceput imediat un cantec pe sufletul calatorului, inspirat tot din viata sa. Era din nou cu fratii lui, insa de data asta mama lui a plecat intr-o zi la piata si nu s-a mai intors niciodata. De data asta erau in Bucuresti si nu a mai calatorit din Alexandria, a coborat din nou la aceeasi magistrala 1. Ascultam si nu-mi venea sa cred.

Nu-i asa ca este cel mai ghinionist om din lume? Sa-ti moara mama de 2 ori, in feluri diferite, este pur si simplu o poveste care induioseaza, demna de PoveStirile de la Acasa. Este ceva inimaginabil, ceva ce un om nu poate suporta fara sa innebuneasca. Daca ar fi stiut Nikita de caz sigur ar fi compus chiar o poezie pentru nefericit in timp ce i-ar fi adus omagiul obisnuit lui Eminescu. Aproape ca am ezitat si era sa ii dau ceva..

  1. Man, te înţeleg perfect. Eu am întâlnit odată în metrou un orb atât de bătut de soartă şi de necăjit cum nu-ţi poţi imagina. Dar omul se închina şi se ruga cu atâta suflet încât, până la prima staţie i-a revenit vederea şi a putut să se suie în alt vagon!

    • somerio
    • 22 Ianuarie 2010

    Omule, esti dement :))

    Am ras cu lacrimi :))

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: