Posts Tagged ‘ amuzant ’

Urcati mai sus?

Ieri dimineata am urcat in lift cu o doamna trecuta de 40 de ani, functionara publica care lucreaza in aceeasi cladire cu mine. Scurtul dialog purtat cu dansa mi-a fost suficient ca sa ma binedispun pentru toata ziua:

La ce etaj mergeti? ma intreaba dupa ce inchide usile.

La sase! raspund eu.

Adica mai sus de 3? vine replica ei senina.

Da, mai sus…. i-am spus muscandu-mi limba pana la sange ca sa nu izbucnesc intr-o criza isterica de ras..

Anunțuri

Cand ai ghinion in viata

Aseara am intalnit in metrou cel mai amarat boschetar din istoria umanitatii. Cel mai ghinionist, mai batut de soarta, mai sarman, mai umil, mai nefericit, mai mizerabil, mai trist, mai oropsit, mai jalnic cersetor dintre toti cersetorii de pe planeta. Drojdia societatii, scursura scursurilor, drama dramelor din cartea cartilor.

Povestea lui pe care am auzit-o eu si ceilati pasageri din metrou pret de 3 statii (3 statii de jelitocantatotanguit in continuu) a inceput in Alexandria. Acolo traia fericit impreuna cu fratii lui si cu mama sa. Intotdeauna astia vin din familii numeroase, cu zeci de frati, surori si nepotei acasa. Ai fi zis ca era raiul pe pamant pana cand a explodat butelia de gaze, ucigand-o intr-o fractiune de secunda pe cea care ii daduse viata. Asta e alt cliseu, intotdeauna mamele mor, asa ca aveti grija femei.. A ajuns pe strazi impreuna cu fratii sai, plimbati din orfelinat in orfelinat, din boschet in boschet si canal in canal. Si tot mergand asa a ajuns la Bucuresti, pe magistrala 1.

Momentul culminant, T0(zero), D-Day etc urmeaza imediat. Cum a terminat povestea asta a inceput imediat un cantec pe sufletul calatorului, inspirat tot din viata sa. Era din nou cu fratii lui, insa de data asta mama lui a plecat intr-o zi la piata si nu s-a mai intors niciodata. De data asta erau in Bucuresti si nu a mai calatorit din Alexandria, a coborat din nou la aceeasi magistrala 1. Ascultam si nu-mi venea sa cred.

Nu-i asa ca este cel mai ghinionist om din lume? Sa-ti moara mama de 2 ori, in feluri diferite, este pur si simplu o poveste care induioseaza, demna de PoveStirile de la Acasa. Este ceva inimaginabil, ceva ce un om nu poate suporta fara sa innebuneasca. Daca ar fi stiut Nikita de caz sigur ar fi compus chiar o poezie pentru nefericit in timp ce i-ar fi adus omagiul obisnuit lui Eminescu. Aproape ca am ezitat si era sa ii dau ceva..

Chimia pe intelesul tuturor

Comisia Europeana promoveaza cercetarea stiintifica in aceasi nota a filmuletelor amuzante pe intelesul tuturor cu care ne-a obisnuit..

Alegeri dambovitene

S-au terminat alegerile prezidentiale si in loc sa se lamureasca lucrurile ele mai rau se complica. Disputa Basescu – restul scenei politice a aprins foarte multe discutii iar simpatizantii ambelor „tabere” s-au mobilizat pentru asaltul final. Uitandu-ma aseara la televizor mi-am dat seama ca in Romania totul e complicat, diferit de tot ceea ce se intampla in lume.

Nu imi place politica si nu voi aborda foarte des subiecte politice. Cu toate aceastea alegerile prezidentiale 2009 au adus cateva premiere, paradoxuri sau situatii interesante pe care nu pot rata ocazia sa le comentez putin:

1. Ambele tabere au castigat. Numai in democratia romaneasca se poate ca din doi candidati sa castige…amandoi. Geoana se bucura ca un copil mic care are voie in sfarsit sa manance bomboane si ii multumea inclusiv mamei sale iar Basescu zambea larg ca si cum diferenta de voturi era net favorabila lui. Pana astazi la pranz lucrurile s-au lamurit si diplomatul a picat de magareata, insa situatia ilara va ramane intiparita pentru eternitate.

2.In lupta pentru voturi dintre un diplomat si un om din popor, a castigat in afara tarii cel din urma. Este cel putin amuzant ca fostul ambasador, cel care a lucrat in domeniul politicii externe, a fost „batut cu bestialitate” cu peste 70% din voturi care au mers la contracandidatul sau.

3.Stindardul luptei antibasesciene, primarul Sibiului Johannis, a fost invins la el acasa de catre opozantul sau cel mai puternic. In locul lui eu mi-as lua inima in dinti si le-as comunica liderilor PSD si PNL ca nu vreau sa mai parte la acest joc stupid. Un om care si-a pierdut increderea cetatenilor pe care ii conduce nu poate solicita increderea unei tari intregi.

4.Pentru prima data Vadim nu a mai castigat alegerile 🙂 Recunosc sincer ca ma asteptam sa il vad agitandu-se ca un caine turbat de la sediul PRM, fluturand in stanga si in dreapta „documente” care sa dovedeasca” ca dintre Basescu si Geoana alegerile alegerile au fost castigate de el. Voturile sale au fost furate din nou de Illuminati, SRI, FSB, MI-6, CIA si celelalte initiale.

5.Tot pentru prima data in istoria acestei tari si probabil in istoria intregii omeniri, extrema nationalista reprezentata de PRM a facut o alianta cu reprezentantii minoritatii ungare, adica UDMR. Cei despre care Vadim striga mereu ca se lupta pentru autonomie teritoriala, ca distrug tara, ca au interese ascunse, ca vor distrugerea Romaniei ca stat independent si suveran, au fost aliatii de nadejde in incercarea (esuata) de a-l indeparta pe Basescu.

6.Daca aseara PSD, prin vocea liderului sau Mircea Geoana, ii cerea lui Traian Basescu sa accepte onorabil situatia, sa nu provoace tensiuni si sa se impace cu soarta, iata ca tocmai ei anunta acum ca vor contesta rezultatele alegerilor si cer o renumarare a voturilor. Cu alte cuvinte, cei ce indemnau la normalitate si bun simt se zbat acum ca pestele pe uscat, anunta fraude uriase si manipulari in masa.

Culmea imaginaţiei

Mă suisem la Piaţa Romană într-un autobuz care mergea spre Gara de Nord. Ca un călător disciplinat, compostasem biletul şi stăteam în picioare ca să nu fiu deranjat de vreo persoană în vârstă. Odată cu mine se suise şi un cârd de vreo patru sau cinci elevi (după vorba, după port) care, bunînţeles, nu au compostat în majoritatea lor biletele.

La prima staţie se suie controlul. Aceştia au atacat aidoma partizanilor, prin flancuri, blocând toate uşile. Şi au început controlul biletelor. Cât a mai parcurs autobuzul o staţie controlorii au reuşit să se apropie ameninţător de elevii care îi urmăreau cu ochi atenţi. Odată cu deschiderea uşilor, elevii au ţâşnit cu viteza vântului pe lângă ceilalţi călători şi pe lângă controlori. Cu excepţia unuia, care s-a dovedit mai puţin abil. Ca un stol de vulturi, controlorii s-au repezit asupra lui. Flăcăul trăgea spre uşa din mijloc, uşă care era ţinută barată de barele din stânga şi din dreapta de o controloare agabaritică.

Domnu’ şofer, domnu’ şofer, striga femeia, vă rog să nu plecaţi. Pentru moment, şoferul i-a dat ascultare, aşa că femeia şi-a îndreptat privirile spre tânăr întrebându-l cu glas mieros: ei, acum ce mai faci? Dusă de bucuria victoriei efemere, femeia nu a mai dat atenţie prietenilor lui care coborâseră şi faţă de care se dovedea total vulnerabilă. Între ei, unul a arătat că este dotat cu o imaginaţie exemplară. S-a apropiat uşor prin spatele femeii controloare şi brusc, băgându-i mâinile pe sub fustă, i-a tras jos dresurile şi chiloţii! Concomitent cu strigătul de surpriză, femeia a făcut gestul de a-şi salva pudoarea, fapt care i-a permis tânărului să coboare fuga chiar pe lângă ea şi să se îndepărteze dincolo de un spaţiu minim de siguranţă.

Ruşinată de hohotele de râs ale călătorilor şi ale propriilor colegi, nu a mai avut altă alternativă decât să coboare şi să lase publicul călător în pace. Autobuzul a plecat în uralele de felicitare adresate de toţi tânărului atât de inventiv.

Articol postat de Komicaminolta

Da-l dracu’ de romantism

De mult nu am ras atat de mult uitandu-ma la o reclama pe posturile noastre. Uite ca ies si chestii bune cand se intalnesc copywriteri fumati si directori de marekting care aproba orice de dragul layout-ului din ppt.

O zi la birou

Suntem în birou. O zi ploioasă şi apăsătoare de toamnă. Ne privim apatici deşi toţi suntem, vorba Bardului „toţi dorobanţi, toţi căciulari”, alfel spus, toţi tineri şi cu sânge în veioză. Vrem să trăim, dar rana din pulpă (adică vremea) nu ne lasă. Brusc, în ochii unuia din noi se aprinde o lumină stranie. Îl fixăm instinctiv..

Silviu, spune acesta, însoţindu-şi cuvântul cu un surâs sardonic. Ne luminăm ca becurile economice de 15 W. Silviu este un coleg dintr-un birou alăturat. Tot tânăr, tot om de aprovizionare ca şi noi, dar foarte gomos, foarte plin de el. Încrezut, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Releele încep să cupleze instantaneu. În birou e un singur telefon cu exteriorul. Aşezat pe biroul şefului. Şefului îi revine sarcina de a-i opri pe cei din birou să râdă ca tâmpiţii în timpul masacrului. Eu am biroul în capătul opus lui. Îmi revine sarcina de a juca rolul beneficiarului supărat la telefon. Singurul impediment e că trebuie să fac asta ascuns sub birou. Lui Luigi îi revine sarcina să îl cheme din biroul alăturat.

Gata? întrebă Cristi. Gata, răspundem noi de pe poziţii. Luigi, dă poruncă Cristi, dă-i drumul! Ideea care ne încolţise în minţile criminale era să îl chemăm în biroul nostru unde el urma să aibă o discuţie în contradictoriu cu un beneficiar supărat. Reacţiile lui urmau să ne binedispună pe câteva zile. Îl auzim pe Luigi: Hai bre, Silviule, hai că omu’ e nervos rău. Ce naiba nu l-ai servit? Am încercat noi să-l potolim, dar el ţine morţiş să vorbească cu tine. Intră Silviu cu o ţinută (la costum) foarte afectată: Bună ziua! zice el cu o voce gravă. Unde e? La telefon, un’ să fie, răspunde Cristi. Uite-l colo, continuă arătând telefonul de pe biroul şefului pe care eu tocmai îl apelasem de pe interior. Alou? zice sobru Silviu în receptor. Ce alo, dom’le, ce alo, strig eu revoltat în receptor fără să-mi schimb vocea, stând pitit sub birou. Nu mă lua cu chestii din astea. Mie să-mi spui de ce nu mi-ai onorat comanda! Şi dialogul continuă în aceeaşi manieră cu observaţia că, pe măsură ce ameninţările creşteau în intensitate, în aceeaşi măsură se topea şi orgoliul victimei.

În ăst răstimp, şeful tot dădea celorlalţi sarcini aiuritoare ca să nu capete crampe la stomac din cauza râsului pe înfundate. Dar, om sunt şi eu, aşa că, nemaiputând rezista stress-ului post-traumatic provocat de râsul sub birou, ies la iveală şi încep să vorbesc cu el la suprafaţă. Nicio reacţie de om lucid. Discuţia continuă în aceeaşi manieră, eu stând la birou şi strigând la telefon printre hohote de râs. Deja am crampe la stomac. Colegii ceilalţi zac în comă profundă care pe unde au apucat. Nu mai rezist şi strig la el: Băi Silviule, eu sunt, potoleşte-te că ne omori! Ce dracu’? Mă doare deja stomacul, ai milă, sunt oameni cu copii acasă. În acel moment, Silviu ridică spre mine o faţă gravă şi grăieşte punându-mă la punct: Omule, te rog să te potoleşti. Nu vezi că vorbesc cu un beneficiar nemulţumit de mine? Ce Dumnezeu!?

A fost ultima farsă de genul ăsta făcută de noi vreunui coleg pentru că nu s-a născut omul care să poată râde trei zile încontinuu, aşa cum ne-a fost dat nouă atunci.

Articol postat de Komicaminolta

%d blogeri au apreciat asta: