Politist abjectiv
Acum doua zile am vazut si eu pe HBO unicul, inegalabilul, splendidul film Politist Adjectiv al lui Corneliu Porumboiu. Noul val al cinematografiei române câştigă şi mai mult prestigiu cu non-thrillerul cerebral al lui Corneliu Porumboiu ca sa citez diverse site-uri care se ocupa cu critica de film din Romania.
BULLSHIT MAXIM!!
M-am plictisit teribil urmarind acest film si parca simt cum imi vin iar dracii. Iar ma apuc sa injur pe toata lumea cum am facut dupa conertul Madonnei de mi-am pus poporul roman si nu numai in cap.
Sunt satul pana peste de cap de noul val al cinematografiei romanesti care, d.p.m.d.v., este DE CACAT. O spun cu riscul asumat de a-mi atrage injuriile cinefililor romani care din atata dragoste pentru a 7-a arta rup torrentii si ODC-ul in 2, fara a face discriminare intre productiile autohtone sau cele straine.
Nu mai suport sa vad atatea opere de arta elogiate de presa nationala si internationala care te fac sa adormi in maxim jumatate de ora. Cu foarte foarte putine exceptii toate filmele romanesti incearca sa despice firul in 14, sa provoace sentimente si emotii contradictorii, sa bulverseze, sa fie unice, sa incante, sa provoace dezbateri pe teme pompoase ca avortul, constiinta, saracia, etc. Cuprinsi de atatea obiective marete regizorii nostri uita un lucru simplu, dar esential: sa faca filme. Filme la care publicul sa vina cu drag, pe care sa le recomande prietenilor, care sa ne distreze, ca d-aia se numeste entertainment peste ocean fratilor.
De ce **** mea trebuie ca 95% din filmele romanesti postdecembriste trebuie sa fie filmate la fel? Politist adjectiv nu e nici o exceptie si hibele lui sunt valabile si pentru alte productii.
Atmosfera sumbra ne urmareste ca o musca ahtiata dupa cacatul tau de pe calcai. In afara de Milionari de Weekend nu tin minte sa fii vazut vre-un film „cu premii” in care Romania sa fie aratata in alte culori in afara de gri si cenusiu. Totul trebuie sa fie deprimant, monoton, apasator. Desi revolutia a fost acum 20 de ani noi simtim nevoia sa ne reprezentam in continuare tara ca pe un cimitir in paragina.
Cadrele „artistice” inseamna in traducere profana ca il vad pe Dragos Bucur cum traverseaza o strada timp de 5 minute, filmat din acelasi loc, continuu. Timp de 10 minute vad printr-un gard de la distanta 3 copii care fumeaza un joint si isi schimba centrul de greutate de pe un picior pe altul, acompaniindu-si miscarile cu ocazionala flegma. Nici macar fetele nu li se disting, pentru ca stau cu spatele.E memorabila scena din bucataria politistului, cand este filmat de pe hol cum vine, cauta in frigider, incalzeste o ciorba si o mananca. Mi-am facut un dus de 15 minute si cand m-am intors era tot la masa, cu lingura in mana, sorbind ultimele resturi 🙂
Grabeste-te incet este mottoul oricarui scenarist.In filmele noastre, astia si cand se alearga sau se bat ai impresia ca stau pe loc. Imi venea sa apas pe butonul de FFW in timpul unei urmariri palpitante. Politistul o urmarea pe o copila in timp real. Adica exact cat faci in realitate de la internatul din film pana acasa la fata, atat a facut si el in film. L-am urmarit 8 minute cum urca o strada, a trecut pe langa camera si a inceput sa o coboare inca 6. Asta era o urmarire.. Alta faza antologica mi s-a parut raportul politistului. Camera arata zoom pe foaia A4 completata de el si se misca foarte incet, astfel incat sa ai timp sa citesti ce a scris. A fost pentru prima data cand am citit o foaie A4 plina la televizor..
Interzis babelor sau oricui ce nu aude foarte bine. In absolut toate filmele romanesti trebuie sa dau volumul la maxim pentru ca sonorizarea e groaznica. Din toti banii aia luati de la CNC cineva ar putea sa investeasca in echipamente de sunet profesionale.
Interzis mosilor sau celor care nus tau bine cu tensiunea. Flimul are faze momente atat de hilare incat iti vine sa arunci televizorul pe geam. Politistul sub acoperire, in timpul filajului, este imbracat ca un mare dubios. Are un pulover pana la nas, care aproape ii acopera capul. Merge singur pe strazi, se piteste dupa stalpi de electricitate sau scari de bloc. In loc sa se integreze in peisaj sau sa fie discret, asta iese in evidenta in timpul filajului ca un girofar intre blocurile din Ferentari.
Fara numar si inspiratie, muzica este invariabil aceeasi, de cele mai multe ori lalaita. Manelele sau lautareasca sunt alegerile preferate de majoritatea regizorilor, menite sa arate mostenirea noastra blacanica. Ma cac pe ea de mostenire, poate ca nu mai vreau sa mi se reaminteasca mereu ca suntem inconjurati de tigani sau manelisti la tot pasul..
Am si ras la fimul asta.Cam 5 minute in total, in special spre sfarsit cand apare si comandantul sau. Alte 5 minute poate, poate, m-a tinut cu sufletul la gura. Dar 10 minute de interes e cam putin pentru un film de 115 minute, chiar daca e catalogat ca drama.
O sa imi cer scuze pentru jignirile aduse celor care lucreaza in domeniu cand o sa plec satisfacut din sala de cinema sau din fata televizorului. Pana atunci, un calduros HUOOOOO MA HANDICAPATILOR 🙂
Jurassic Park: Un grup de cercetatori romani de la Societatea Romana de Zootehnie ar creste in laboratoare Avicola din Insula Mare a Brailei mici pui de dinozauri. Ca un preambul pentru Godzilla o haita de Megalosauri ar evada din incinta fermei si ar teroriza localnicii din Bertestii de Jos. Singura speranta a oamenilor este renumitul action hero S.N. care vine sa imblanzeasca marile bestii. Ii ademeneste afara din barlog cu Slana afumata si cand scot capul ii amorteste prin curent electric, aruncandu-le acumulatori Rombata in cap.
Să continuăm cu alte nerozii, că mai sunt destule. Iată, este vorba de şablonul numărului de telefon. Haida de, vor zice scepticii, ce şablon poate fi acesta? Este. Pentru că, deşi am ajuns la o vărstă, nu am reuşit să văd decât un singur film american (subliniez, unul singur) în care numărul de telefon începea altfel decât cu 555. Ei, acum v-aţi prins? Ori de câte ori e cazul să fie pomenit un număr de telefon, acesta începe invariabil cu 555. Deşi, scriind aceste rânduri, îmi vine ideea că acesta ar putea fi prefixul centralei telefonice a studiourilor de fimare. De unde li se dă legătura în teritoriu.
Urmeaza unul din cele mai populare şabloane tâmpite. Sau unul din cele mai tâmpite şabloane populare. Este cel al băutului berii. Acest şablon face parte din categoria “să nu faceţi aşa ceva acasă”. El (sau ea, nu are importanţă pentru că toţi se comportă la fel) stau la masă sau la bar sau lângă frigider sau unde mama naibii vor. Cu o mână ţine sticla de bere, cu cealaltă o desface, după care se petrece minunea: duce sticla la gură şi bea fără să dea capul pe spate! Da, aţi citit bine, fără să dea capul pe spate. Eroul filmelor americane nu mişcă absolut de loc capul atunci când bea bere. Mişcă doar sticla, ridicând-o de fund. Să recapitulăm: capul stă drept şi nemişcat, gura sticlei stă lipită de buze, iar eroul ridică uşor sticla de fund şi bea aproximativ 12 mililitri de bere. Personal, am încercat aşa ceva la o petrecere sau, cum i se spune prin Teleorman, la un party. Tot ce am reuşit a fost să mă ud tot de bere şi să-mi alertez prietenii care nu au ştiut cum să cheme mai repede un taxi ca să mă ducă acasă, zicând că am băut destul şi ar trebui să mă odihnesc puţin.
De fapt, ca să respectăm adevărul istoric, aici sunt două şabloane care, de cele mai multe ori, apar împreună, în sensul că, la şablonul frigiderului se adugă şi cel al laptelui. El, trezit brusc de un vis urât, se îndreaptă bâjbâind spre firigider, îl deschide şi scoate o sticlă (cutie) de lapte. Dar lasă uşa deschisă, fraţilor! Întotdeauna lasă uşa deschisă! Secvenţe înteregi frigiderul stă cu uşa deschisă. Ba chiar (şi aici rog CNA să îmi ierte limbajul ireverenţios) am văzut filme în care pleacă din bucătărie şi lasă uşa deschisă! E mult peste puterile noastre europene. Dar să depăşim momentul. Cum ziceam, scoate sticla (sau cutia) de lapte şi îşi toarnă o cană pe care o bea imediat. Rece! Nu veţi vedea vreun film american în care vreunul din personaje să bea laptele încălzit.
La scena patetică a bătului laptelui rece se poate adăuga lesne scena untului de arahide. America (mai precis, SUA) este o ţară uriaşă, cu un potenţial economic pe măsură. Nu îmi pot imagina ca, în ţara tuturor posibilităţilor şi a tuturor şanselor, să existe doar producători de unt de arahide. „Tommy, nu uita să-ţi iei untul de arahide cu tine” sau “Tommy, mami ţi-a cumpărat untul tău preferat!” „Uraaa!” strigă copilul în delir, „mami mi-a cumpărat unt de arahide”. Ca să fiu sincer, la acest gen de afirmaţii mă încercă o uşoară strângere de inimă la gândul că ar putea apare un copil care să facă referire la alt soi de unt. Dar nu cred că le permite aşa ceva cenzura americană.
Vrem nu vrem, atunci când deschidem televizorul ca să vizionăm un film, există o şansă de 98,761 % (matematic dovedită de un savant din Bangladesh) ca acesta să fie american. A trecut de mult vremea pionieratului când, dacă deschideai televizorul, aveai şansa să vizionezi un film francez sau italian. Spiritul omenirii a evoluat odată cu tehnica şi astfel, din Groenlanda până în insula Timor, toată omenirea e conştientă de binefacerile filmelor americane. De altfel, cu ce altceva s-ar putea asorta o Coca Cola sau un hot dog?
Prima aiureală care îmi vine acum înaintea ochilor (şi pe lateral, în dreptul urechilor) este aceea cu orientarea. Ori de câte ori un personaj are nevoie de orientare (indiferent de zona geografică şi fără să fie dotat cu accesorii electronice sau de altă natură) sau când dă, la rândul lui, indicaţii altui personaj, se face referire la unul sau mai multe puncte cardinale: “fii atent, e la nord de tine» sau, după cum se exprima Wesley Snipes într-un film în care juca rolul unui agent ONU, «sunt pe latura de sud a zidului vestic», ceea ce mi s-a părut o adevărată perlă. Sunt dispus să fac cinste cu un hamburger şi o Pepsi Cola celui care va reuşi (folosind facilităţile oferite de limba română) să îmi poziţioneze în spaţiu conţinutul respectivei afirmaţii. Am încercat să folosesc acest gen de exprimare în vorbirea curentă, în discuţiile cu familia sau prietenii: “Tati, la care tonetă să merg să cumpăr ulei?», m-a întrebat copilul cu glas nevinovat. “Mergi la cea din sud-vestul blocului”, i-am răspuns sigur pe mine. Nu vă pot reda aici replica soţiei (deşi este o persoană manierată) şi nici plânsetul copilului pentru că îi vorbesc urât. Dar vă asigur că, fără ajutorul busolei, nici copilul şi nici soţia nu au reuşit să identifice amplasarea tonetei. Pentru că (îmi permit să vă fac atenţi) referirea nu se face niciodată la punctele cardinale atât de cunoscute nouă, ci la cele aferente persoanei sau obiectului: la nord de tine, la vest de clădirea şcolii, la sud de barca eşuată, a depăşit maşina prin estul ei etc.
Mielu pe baricade 